DISTRIBUIȚI
Supermarketu-urile au o serie de tehnici prin care ne fac să cumpărăm mai mult

Supermarketurile sunt o zonă cu un marketing planificat meticulos şi investesc milioane pentru a găsi modalitatea de a ne face să cumpărăm mai mult, susțin jurnaliștii de la BBC Mundo, citați de agerpres.ro.

Iată cinci dintre trucurile supermarket-urilor care ne fac să cumpărăm mai mult.

1. Strategii  de preţuri

Ofertele de genul iei trei şi plăteşti două, ne fac uneori să cădem în capcana de a cumpăra mai mult. Pierdem uneori la cantitate, pentru că prețul este afișat pe produsul ambalat și nu pe kilogram.

2. Simţul olfactiv este puternic legat de memorie, ceea ce îl transformă într-o unealtă foarte puternică pentru marketing. În supermarketuri, mirosurile evocă amintiri plăcute şi asta determină cumpărături impulsive.

Aroma pâinii proaspăt scoase din cuptor ar putea, de exemplu, să ne reamintească de brutăria din copilărie, şi, fără să îşi dea seama, cumpărătorul ia şase cornuri.

Există studii care demonstrează că, atunci când unor persoane li s-au arătat reclame la mâncare acestea au spus că şi-au imaginat cum miroase, au vrut şi au mâncat mai mult din produsele promovate.

3. Sunetul

Muzica lentă îi face pe cumpărători să rămână mai mult timp în anumite locuri iar acest fapt este în favoarea supermarketurilor.

Unele supermarketuri folosesc pardoseală din bucăţi mai mici la etajul cu articole mai scumpe, pentru a da impresia că te mişti mai repede: când sunetul roţilor căruciorului de cumpărături se accelerează, instinctiv reduci viteza.

Şi muzica influenţează modul în care se fac cumpărăturile. Sunt studii care demonstrează că atunci când se ascultă muzică clasică într-un magazin de vinuri, lumea are tendinţa de a cumpăra sticle mai scumpe şi când este o melodie franceză sau germană se cumpără vinuri cu originea în aceste ţări.

3. Gust

În principiu, tuturor ne place să mâncăm fără să plătim. Cercetările demonstrează că minim 75% dintre cumpărători acceptă mostre gratuite, atunci când acestea le sunt oferite.

Şi companiilor le place să le ofere, pentru că astfel pot să-şi crească semnificativ vânzările.

De asemenea, mostrele gratuite ne pot trezi apetitul: o bucăţică de ciocolată ne poate reaminti cât este de gustoasă şi ne face să cumpărăm o ciocolată întreagă.

4. Văzul

Produse de o calitate ridicată sunt poziţionate la nivelul ochilor, şi nu numai ai adulţilor. De exemplu, cerealele pentru copii mai mici se află pe rafturile de jos.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ