DISTRIBUIȚI
Avionul românesc Swan sursa foto: aopa.ro

O companie din România produce un avion proiectat de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu.

Avionul românesc SWAN cântărește 120 kg și va costa circa 25.000 euro.

Aparatul de zbor monoloc SWAN 120-28, care are un motor de 28 CP, este construit integral de compania Modern Wings.

Avionul românesc poate zbura la aproximativ 3.000 de metri, cu viteza de croazieră de 120 km la oră. Aripile sale, care au o anvergură de  8,82 m, se pot plia, astfel că aparatul poate fi transportat într-o remorcă trasă de un automobil de mici dimensiuni.

De asemenea, avionul românesc SWAN este fabricat din cele mai avansate materiale, precum carbon și kevlar.

SWAN a fost expus sâmbătă, la Aeroportul Internațional „Aurel Vlaicu” din București, cu ocazia showului aerian „Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2015” (BIAS).

„Am făcut avionul pentru Germania în primul rând, unde există cerere și, de asemenea, există o clasă specială — LTF-L — în cadrul căreia greutatea avionului, fără combustibil, nu poate să depășească 120 kg. Prima oară l-am expus la expoziția AERO Friedrichshafen, cea mai mare de acest fel pentru avioane mici, cu până la 4-6 locuri”, a declarat Radu Berceanu, pentru agerpres.ro.

El a explicat că avionul pe care l-a construit a intrat în proces de omologare, care se face în paralel cu autoritățile din România și cu cele din Germania.

„Avionul este proiect propriu, făcut de la 0, totul a fost construit în România, într-un interval de nouă luni. Momentan am făcut primele demersuri, în câteva luni vor fi parcurse primele etape înainte efectuării primului zbor de omologare. Apoi mai rămâne problema construirii unei fabrici care să poată produce avionul și găsirea unor muncitori, de fapt instruirea unora pentru a face piesele necesare”, a mai spus Radu Berceanu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ