DISTRIBUIȚI
Fiscul caută averea în pozele de pe Facebook

O nouă direcție a Fiscului se va ocupa de controlarea indirectă a averilor românilor, apelând la informații din spațiul public începând de la verificarea conturilor de salarii și până la fotografiile postate pe Facebook.

În urma informațiilor astfel strânse, românii care în acte apar ca oameni obișnuiți, dar în realitate trăiesc în lux, vor fi chemați să dea explicații și să-și plătească taxele la nivelul real.

Inspectorii Fiscului ar putea apela chiar și la informațiile date de Facebook, ca să vadă cine se afișează cu mașini scumpe, iahturi, bijuterii sau cine merge în vacanțe exotice, relatează stirileprotv.ro.

Apoi, conturile și salariile acestor persoane vor fi verificate, iar dacă inspectorii ajung la concluzia că banii declarați  n-ar fi suficienți pentru a întreține un asemenea trai, atunci persoanele respective ar putea fi chemate pentru a da explicații.

Nici doamnele cu mașini scumpe sau haine de lux cumpărate de partener nu vor trece neobservate de inspectorii Fiscului. Ele vor putea fi chemate să dea explicații, iar domnilor care le-au făcut cadourile respective li se vor cere acte care să ateste donațiile făcute , dar și verificarea averilor.

Toate acestea se numesc metode indirecte de verificare a averii și se află în legislația Fiscului încă din 2011, însă abia acum vor fi puse în practică, prin  noua Direcție de Verificare a Persoanelor Fizice cu Risc Fiscal, direcție în care vor lucra aproape 100 de inspectori în toată țara.

Aceasta nouă direcție a fiscului va funcționa în paralel cu cea care se ocupă de controlul marilor averi, care îi urmărește doar pe cei mai bogați dintre bogați, cu averi de peste 25 de milioane de euro.

Există peste 300 de astfel de persoane, iar în ultimul an au fost verificate 30. Pentru 11 s-au stabilit deja sume pe care trebuie să le returneze statului.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ