DISTRIBUIȚI
Tăiței Maggi, cu plumb în exces, descoperiți în India

Grupul elvețian Nestle ar putea plăti despăgubiri în valoare de 99,3 milioane de dolari Indiei, după ce s-a descoperit că popularii tăiței Maggi, vânduți pe această piață, conțineau plumb în exces.

Ca urmare a acestui lucru, s-a desfășurat o campanie masivă de retragere a tăițeilor Maggi de pe piața indiană.

Acum, India cere producătorului Nestle despăgubiri în valoare de 6,39 miliarde de rupi, echivalentul a 99,3 milioane de dolari, potrivit Business Insider.

Și asta după ce plângerea împotriva Nestle a fost formulată de India în numele consumatorilor din țară și depusă la National Consumer Disputes Redressal Commission (NCDRC).

Executivul indian a decis sa stabilească nivelul acestora la aproape 100 milioane de dolari, înainte ca NCDRC să se pronunțe asupra valorii daunelor.

Compania Nestle, acuzată de practici comerciale incorecte, ar putea fi prima companie străină care ar putea acorda despăgubiri în numele consumatorilor, după cum a declarat un oficial indian.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ