DISTRIBUIȚI
Legea vânătorii iscă nemulțumiri în rândul ciobanilor

Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România cere abrogarea Legii vânătorii, modificată în iulie 2015.

Ciobanii susțin că Legea încalcă grav dreptul la proprietate și le permite asociațiilor de vânătoare să facă ce doresc pe terenurile proprietate privată.

“Modificările la această lege au fost aprobate fără a fi consultate și asociațiile crescătorilor de animale, sunt aberante și încalcă în mod grosolan dreptul la proprietate. Un exemplu în acest sens este interzicerea pășunatului animalelor pe terenurile agricole în perioada 06 decembrie-24 aprilie, prevedere prin care, practic, proprietarul de teren nu poate nici să-și recolteze culturile, dacă acestea sunt preferate de vânat”, a declarat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Marcel Andrei.

Sindicaliștii reclamă și faptul că li se interzice crescătorilor de animale să își protejeze bunurile, respective turma, cu mai mult de doi câini, pentru a nu fi speriat vânatul, în condițiile în care animalele sălbatice le produc pagube însemnate, iar aceștia nu sunt despăgubiți.

De asemenea, taxele pentru închirierea terenului nu sunt încasate de proprietar, ci de primării.

„Întrucât această lege încalcă grav Constituția României, cerem abrogarea ei. În caz contrar, suntem deciși să trecem la acțiuni de protest în fața Parlamentului. Totodată, vom sesiza și Avocatul Poporului și Curtea Constituțională”, susține președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ