DISTRIBUIȚI
Volkswagen amână lansare noilor modele

Oficialii Volkswagen au dezvăluit că softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare a fost instalat și pe modelele diesel ce urmau să fie lansate în 2016, transmite AP, citat de agerpres.ro.

În aceste condiții, oficialii Volkswagen au spus că amână lansarea noilor modele.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, potrivit agerpres.ro.

Întregul scandal a început în luna septembrie, când producătorul auto Volkswagen (VW) le-a cerut dealerilor săi din SUA să oprească vânzarea unor modele diesel fabricate în 2015.

Și asta după ce autoritățile de reglementare din SUA au acuzat compania germană de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatEconomy:

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ